marți, 15 decembrie 2009

Let it snow...

Okay, abia asteptam sa spun asta! 8-> Oh, my god! Oh, my god! Oh, my God! Ninge! \:D/ Nu-mi vine a cred ca intr-un final iarna asta avem si zapada, dupa ce anul trecut au fost numai temperaturi de -20 de grade si nici macar un fulg. Inca imi aduc aminte ca ma plimbam pe afara si ma uitam in sus dupa nori : "Uite, asta e d'ala pufi, trebuie sa ninga." Si intr-adevar ningea, dar cu pene si cu alte produse naturiste marca "Zburatoarele Patriei".
Anyway... It's snowing \:D/ Let's be marry and sing Christmas carols 8->

marți, 8 decembrie 2009

Remembrance

Привет, друзья >:D<>
Vroiam sa mai spun cate ceva despre mine, desi nu stiu daca sunt o creatura mai interesanta decat microorganismele alea de apar pe la biologie. Probabil ca nu sunt nici cea mai potrivita persoana pe care cineva sa o aiba in postura de friend deoarece am tendinta de fi cateodata prea stresanta sau prea glaciala sau whatever. Mi s-a reprosat chiar de multe ori ca nu bag lumea in seama si ca, in general, uit de cei cu care mi-am petrecut timpul. But, in reality, the thing is that i never forget the people that i cared about. I may not be as talkative as once, but i still give a damn about them and want to know what they're doing.
Astfel, vineri am ramas surprinsa de faptul ca am intalnit-o pe blog pe fosta mea colega de banca, Carmen, ce a plecat in alta tara acum ceva timp si cu care nu am mai vorbit de atunci. Vroiam sa te asigur ca nu sunt suparata pe tine pentru faptul ca nu am mai tinut legatura, stiu ca si eu fac la fel, so, nothing to worry about :)) Sper ca ai reusit sa obtii ceea ce imi spuneai ca vrei cand stateam la un "consiliu" pe coridor si te innebuneam cu sfaturi about what to do and what not to do si ca esti happy acolo unde te afli :-? Daca nimeresti vreodata prin Bucuresti, let me know si o sa iesim la o plimbare prin Cismigiu, sa-ti arat lebedele care acum nu mai sunt pentru ca s-au imbolnavit de porcina :-@ Iar toata chestia asta mi-a adus aminte de vremurile demult trecute ale tineretii mele :-? Cred ca o sa mi le inec in eseul de la engleza, pe care il aman de vreo 2 saptamani si care, guess what, trebuie predat maine :> Isn't time such a short bitch?

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

November

Tocmai mi-am verificat blogul si am observat ca luna noiembrie e cam naked, in sensul ca nu am postat mai nimic :-? Oh, well, nici acum nu am cine stie ce idei, asa ca o sa povestesc iar balarii sau whatever :-?
In alta ordine de idei, my best friend, Coco, si-a redescoperit pasiunea pentru fotografie si a postat ceva in legatura cu acest lucru pe blogul lui. Mie una imi place mult ceea ce face, so, if you want to see some of his works, click here : http://prinpraf.blogspot.com/ Asta e reclama mascata, Coco, you owe me a bier now :D >:)
Si sa trec si la ale mele. Acum sunt acasa. Multumesc Domnului pentru criza economica ce mi-a oferit o mini vacanta inainte de examenul partial de la Rusa, asa ca teoretic ar trebui sa ma apuc de invatat, dar, ca de obicei, stau degeaba, sau imi fac unghiile, ca in cazul de fata :-? M-as uita si la desene animate, la anime, mai exact (nu stiam pana acum ca pot fi asa de misto, le puneam pe toate in categoria pokemoni), dar nu am cu cine, asa ca il astept pe Bogdan, to stress the hell outta him, like I always do :>
Ah,mi-am adus aminte de ceva :-? Privind lumea care ma inconjoara in ziua de azi, am ajuns la concluzia ca unele chestii sunt cam suspecte. Ca de exemplu, nenii care poarta pantaloni mai stramti decat ai mei si care au "cercelushi" cu o piatra d'aia mare si "sclipicioasa" :-? And I'm still wondering - don't they notice they have a freaking olive stuck to their ear? Si ar mai fi ceva :-? Cred ca am un talent special in a descoperi masculii feroce care scuipa pe strazi, de ii observ exact in momentul in care isi tuguieaza buzele ca sa coloreze asfaltul.Eu am inteles ca ei simt nevoia sa-si marcheze teritoriul mai rau decat o fac si cainii cu hidrantele, but show a little sign of respect, people, n-am chef sa calc in saliva unuia cand tocmai imi savurez covrigul proaspat cumparat de la metrou. You just can't commit such a sacrilege! :-|

joi, 29 octombrie 2009

Do you remember?

This one here is for my best friend, Coco a.k.a. Billy / Plaja / Femeie sau toate apelativele de genul pe care le folosesc atunci cand mai discut cu tine. Spuneai zilele trecute ca ti-e dor de tara, ca ai vrea sa vii aici, so on and so forth. Eu una, in astfel de momente, nu pot sa nu ma gandesc la toate chestiile pe care le-am facut de-a lungul anilor de liceu, cand eu eram Negry, tu - Billy, iar Elena - Mandy.

Iti mai aduci aminte de verile alea in care stateam pana pe la 3-4 dimineata afara, la tobogane, ca s-o spionezi pe "Vecina"? Sau de nenea ala care ne acuza ca suntem "rockeri d'aia care vin sa vandalizeze balansoarele"? Sau de serile in care ne duceam la Bellu ca sa behaim cantece patriotice sau ca sa invat sa merg pe bicicleta? Pe Oskar, mai exact :)) Sau de plimbarile prin uncommon places? Sau de babele alea care ocupau mereu bancile, de Cruella & Co.? Sau de Doloris si de Passion pour chocolat?

Iti mai aduci aminte ce planuiam? Excursia la mausoleu, care n-a avut loc niciodata? :)) Sau ca trebuia sa stam in gazda, eu sa fac mancare, tu sa speli vasele si sa duci gunoiul, iar Mandy sa ne viziteze din cand in cand? Habar n-am unde vroia sa plece pe atunci, la Iasi, parca. Mai stii ca te laudai ca vei face celebra ta salata (cu legume deja taiate si congelate, taken from the store, cu pui si cu maioneza) si ca o sa-mi pasezi mie pastaile de fasole? Sau ca ma vei trimite sa ma plimb cand te vei intoarce de la club cu fairies? Sau ca trebuia sa fii domnisoara de onoare la nunta lui Mandy si sa te imbraci intr-o rochie mini roz? :)) Sau ca...gosh...ar mai fi o gramada :-?

And they're all we're left with. In seara asta m-am intors acasa de la Bucuresti, a oprit RADET-ul apa calda la camin pana sambata seara, asa ca nu aveam cum sa mai raman pe acolo, plus ca proful de rusa e bolnav si maine nu am cursuri deloc :-? Dar nu asta conteaza. Am luat dupa mine lantisorul cu pentagrama si cu bucata aia de moneda pe care mi-ai dat-o printr-a 12-a, parca, vreau sa i le arat lui Bogdan. Celelalte doua bucati care o completau au ramas la voi, una la tine,iar cealalta la Mandy, ca un fel de reminder al faptului ca desi eram trei persoane diferite, impreuna constituiam un intreg. Pe bucata mea de moneda scrie "Muerte", iar ciudat e ca inca imi aduc aminte ce mi-ai spus cand am luat-o : "Eram sigur ca pe asta o vei alege." :)) And now, to be honest, that piece of a coin started this whole topic. I hope you still have yours. I'm pretty sure Mandy threw hers away.

duminică, 11 octombrie 2009

Bucharest

Long time, no see >:D< But I am back once again. De fapt, n-am plecat niciodata, doar am fost cam incognito. Acum sunt in camera de camin si ma plictisesc, cu toate ca incerc sa profit de faptul ca avem net aici :D Hooray!
Okay, azi vreau sa vorbesc iar despre viata mea din ultima vreme. Nu, nu voi incepe sa comentez despre camin sau despre viata de aici, nici despre limba rusa, pe care o studiez si care imi place din ce in ce mai mult, ci despre Bucuresti, celebra noastra capitala. La inceputul lunii octombrie, cand am ramas singura pe aici, ma simteam exact ca Sheep din desenele alea vechi de pe Cartoon Network, "Sheep in the big city". Trebuie sa le stiti, erau cu o oaie pierduta intr-un oras mare pe care o fugareau cam toti locuitorii, inclusiv o tanti cu un pudel roz :-? In fine. Fiind deja de 3 saptamani pe aici, am inceput sa observ unele chestii care, cel putin mie, fost locuitor al unui orasel micut, mi se par ciudate.
In primul rand, cladirile au o structura neobisnuita. Cel putin in cladirea facultatii noastre, etajul 3 este etajul 2 pentru ca la etajul 1 e o placa pe care scrie caligrafic, "Parter". Okay, am inteles partea asta,numai ca am o nelamurire. Daca pentru a ajunge la "parter" trebuie sa urci un set de scari, atunci sala de unde incep scarile alea, care este cu un nivel mai jos si unde e usa care da in afara cum se mai numeste? Anteparter? Whatever :-j
In al doilea rand, strazile sunt super galagioase. Daca vrei cumva sa mergi ziua la o plimbare, iti trebuie niste casti super fluffy, altfel o sa fii asurzit in permanenta de sirenele ambulantelor sau de claxoanele domnilor nerabdatori sa se miste din coada de la semafor. Okay, frate, am si eu carnet de conducere. Dar daca tu, ca sofer, vezi ca ai ditamai coada de masini in fata ta, de ce incepi sa claxonezi in momentul in care semaforul se schimba verde? Crezi ca aia din fata ta o sa actioneze maneta pentru modul supersonic numai ca sa-ti faca tie loc sa te misti? Hai sa fim seriosi 8-| Si sa spun si de autobuze. Chestiile astea mari si lungi au tendinta sa opreasca mereu pe mijlocul trecerii pentru pietoni, fapt care imi provoaca o mare confuzie, in sensul ca ma uit la ele si ma intreb : "Oare daca se face verde o sa deschida usile ca sa trec strada prin el sau trebuie sa-l ocolesc?" Though decision indeed :-?
Okay, next on my list are people. Bucurestenii sunt niste persoane foarte grabite, care nu par sa tina seama cand se lovesc de cineva. Prin urmare, ghiozdanul meu e ca un sac de box, intrucat toti par a nu avea loc de el. M-am gandit de nenumarate ori sa-l aplatizez, dar damn it, mereu ma iau de alte chestii si uit :)) Apoi, am ajuns la concluzia ca unele dintre persoanele de aici sunt daltoniste. Okay, stam toti la semafor si ne uitam la omuletul ala rosu care apare in patratul ala mic si negru, ca dintr-o data sa vezi multimea de oameni care incepe sa traverseze strada. Te uiti iar la omuletul rosu, apoi la nenii care sunt pe la jumatatea trecerii, la masinile care sunt la 1 metru de ei si te intrebi "What the fuck is wrong here?". Cel putin acum stiu de unde isi iau astia de la Pro TV materialul pentru stirile de la ora 5 :>
Asa, sa nu uit de metrou, cel mai misto mijloc de transport in comun :> Rapid si ieftin. Dar pana si aici oamenii sunt enervant de grabiti si nu ma refer la partea in care mai au putin si se dau de-a dura pe scari ca sa ajunga in vagon. Pe mine ma streseaza altceva. Usile de la metrou, desi de deschid singure, sunt prevazute cu un buton. Eh, butonul ala, saracul, este apasat de atatea ori pe zi, incat mai are putin si blocheaza usile in loc sa le deschida. Chiar nu stiu ce vede lumea atat de interesant la el, dar unii il gasesc fascinant, dupa cum spune si expresia de pe fata lor in momentul in care il apasa : "Uuuuh, buton! What does this button do?"...."Deeeee Deeeeeee!" Aaah, cred ca am incurcat lucrurile pe aici :-? Anyway, mie mi se pare mai apetisant semnalul de alarma, dar imi tin ghearele acasa :-? :> For now >:)
All in all, Bucurestiul e un oras frumos. Cladirile mai vechi au fatadele absolut geniale, Casa Poporului este atat de frumoasa noaptea, superb luminata, parcurile sunt destul de dragut amenajate, in special Cismigiul, cu lebedele si cu paunii aia albi 8-> Dupa cum poate va dati seama, n-am apucat sa strabat tot Bucurestiul in astea 3 saptamani, dar am in plan o astfel de chestie.
And I guess I gotta go now :D See you next time >:D<

duminică, 27 septembrie 2009

Goodbye, my phone...

Azi am avut o zi destul de weird, dar inca nu-mi dau seama daca se datoreaza starii mele enervant de euforice sau "norocului" meu stupid. In fine, chestia e ca fac tampenii pe banda rulanta, deci am ajuns la concluzia ca frate-miu chiar are dreptate cand imi spune ca ar trebui sa nu mai ies din camera, altfel o sa daram si blocul :-?

So... Azi a trebuit sa dau un fullscan computerului, pentru ca antivirusul zbiera incontinuu ca am n fisiere infestate. Cum in astfel de momente nu am deloc stare, am inceput sa fac ture prin casa si sa stresez pe cine puteam (Bogdan knows best), ca mai apoi sa am o revelatie : vasele murdare din bucatarie nu se potriveau cu decorul, deci trebuia sa le spal. Mi-am luat telefonul mobil dupa mine, dar nu l-am pus pe masa intrucat aveam impresia ca se va uda. Nu ma intrebati de ce, e o enigma si pentru mine :| In schimb, l-am cocotat tocmai pe frigider. Acolo sus, la 2 metri distanta de podea, e uscat, nu? Ca de obicei, am uitat de el, iar cand am deschis usa de la frigider, telefonul a facut un triplu salt cu surub sau cu ce mai fac nenii aia pe la televizor si a aterizat exact pe gresie, nu in piscina sau in capul meu. Singurul avariat a fost display-ul,care nu se mai aprinde. Bine-nteles, m-am gandit cum as putea sa il repar si, da, am luat in considerare si varianta "scapatului" de la aceeasi inaltime, dar n-am pus-o inca in practica :-? Cred ca am sa las pe altcineva sa se ocupe de partea asta :-? I've done enough for one day :>

miercuri, 23 septembrie 2009

SA

Din categoria "Stiu ca sunt stresanta, dar asta o sa te faca sa-mi lipesti un timbru pe frunte si sa ma expediezi in Antarctica" va prezint ... inca un videoclip de la Sonata Arctica :D Imi plac oamenii astia atat de mult, incat simt nevoia sa spun tuturor despre ei. So, here you go :>

duminică, 20 septembrie 2009

Return To Sender

Grant me one wish tonight. Just one. I won’t ask for the impossible. I promise.

Come and stay next to me. Let me lay my head on your shoulder and hold your hand in mine. Let me feel that you are here, that I finally found you. Let me believe that what I’ve imagined then, when the waves were crashing at my feet, has turned to reality. And I’d like you to speak. I don’t care about what or for how long, let me hear your voice. Could you whisper this song to me? It has to be our song, even the lyrics match this story, don’t you think?

But I’m afraid I must let go of you now. I can’t let you know me the way I know myself. Instead, I will let you imagine that I am who you want me to be. I do the same. I dream of who you are because it’s the only thing I’m good at. And in every glimpse of that dream you are something more than beautiful. You’re the light at the end of the tunnel. The stranger who hands me hope. My stranger.

I miss you. I really do.

marți, 15 septembrie 2009

Cartoons

Good morning, dear old friend o' mine >:D< Once again I've come to annoy you :> Today I'll... Okay, okay, enough with the English #-o
Pe scurt, azi vreau sa vorbesc despre desene animate. Vizitandu-mi verisorii de la Constanta, am dat in biblioteca lor peste acele carti cu povesti Disney oferite de ziarul Adevarul. Rasfoindu-le, am realizat ca trebuie neaparat sa revad filmele dupa care au fost create, ceea ce si fac de cateva zile incoace. Thanks to Bogdan (Mr. Sensei >:D<), am dat de filme tot marca Disney de care habar nu aveam, ca de exemplu "The Emperor's New Groove". Daca nu ati vazut desenul asta,nu stiti ce ati pierdut :> Super,super funny, poate unul dintre cele mai bune pe care le-am vazut :D

Dar nu asta e problema. O anumita persoana, vizibil scandalizata de faptul ca la 19 ani inca ma uit la desene, s-a gandit sa-mi spuna ca sunt imatura si ca ar trebui sa incep sa ma comport conform varstei. Oh,my! #-o N-ai vrea tu sa scrii o carte despre cum trebuie sa se poarte oamenii la anumite varste, poate asa o sa-mi dau si eu seama? Sincer acum, nu-mi plac deloc oamenii care cred ca desenele sunt numai pentru copii mici. Daca s-ar uita mai atent la ele, ar observa ca au o gramada de invatat din acele povestioare "stupide". Si nu ma refer la cliseul "the hero saves the day, gets the girl and they live happily ever after".
O sa iau drept exemplu "Frumoasa si Bestia" sau "Cocosatul de la Notre Dame". Desenele astea doua te invata sa nu pui pret pe aspectul cuiva, ci sa incerci sa privesti dincolo de aparente, sa vezi omul adevarat, nu o imagine care se poate distorsiona oricand. Alte exemple ar fi "Mulan", de unde inveti ca trebuie sa lupti pentru ceea ce crezi chiar daca societatea e de parere ca trebuie sa faci cu totul altceva sau Hercules, care trimite un mesaj subtil prin vorbele de la sfarsit ale lui Zeus : "For a true hero isn't measured by the size of his strength, but by the strength of his heart". Nu-i asa ca te pune pe ganduri?
Ah, era sa uit de Lion King, desenul meu preferat, de care nu ma pot satura desi l-am vazut de atatea ori. Spre sfarsit este acea scena in care Simba, dupa ce il infrange pe Scar, se urca pe o stanca inalta si isi proclama victoria, pe fundal auzindu-se vocea tatalui sau, care sopteste "Remember...". Pentru mine, transmite un mesaj clar : "I've been to hell and back, but I am here, I am stronger and nothing will hurt me from now on". Sa spunem doar ca scena asta m-a ajutat sa trec prin destul de multe, restul se intelege de la sine.
Acum se poate sa gresesc, dar nu cred ca atunci cand esti copil poti intelege cu adevarat ce incearca desenelele astea sa exprime. Eu una, la 5-6 ani, cand le-am vazut pentru prima oara, nu am fost in stare. Dar poate ca voi, astia care va credeti maturi doar pentru ca nu va uitati la desene, ati fost, nu spun nu ;))

joi, 3 septembrie 2009

Remains of the day

Oh, well, I'm back again :D Uite, Billy, scriu, do you see that? ;;) Acum n-ai de ce sa te mai plangi :P
Okay, nici macar nu stiu cu ce sa incep. Zilele astea au fost pentru mine pline de surprize, de ganduri si de sentimente contradictorii, asa ca nu stiu la ce ar trebui sa ma refer. Poate la acel lucru pe care l-am tot amanat si pe care, in sfarsit, l-am realizat, desi m-a facut sa ma simt ca cea mai josnica persoana de pe planeta, o persoana care ar fi meritat sa fie aruncata in gol de pe acoperisul unui bloc de 50 de etaje construit in varful Everestului. Oh, da, dar asta e realitatea. Poate daca nu ai mai dramatiza atat ai vedea si tu ca am avut dreptate si ca ceea ce a fost, a fost. La timpul trecut. Nu inteleg totusi de ce inca am acea senzatie stupida de "gol in stomac" si de ce am de fiecare data impresia ca am facut greseala vietii mele, cand sunt convinsa de faptul ca am facut bine. Well, sper sa fie doar trecatoare. Adevarul e ca mereu am asteptat ca timpul sa-mi repare ceea ce consideram eu a fi probleme, insa abia acum vad ca e mult mai usor sa incerci sa le rezolvi tu atunci cand crezi tu de cuviinta. Chiar ma intreb de ce am asteptat atat si mai ales, de ce ne-am chinuit amandoi atat. Iar daca asta a fost greseala vietii mele, atunci o sa ma astept sa platesc pentru ea. Amen to that.
In rest, tot ce as mai putea spune e ca am descoperit cat de superbe pot fi unele piese interpretate live, cat de mult feeling pun acei oameni in ele atunci cand sunt pe scena si mai ales cat de bine suna solo-urile de chitara sau vocea solistului " pe viu", ca sa nu mai spun de strigatele publicului, pe care nu stiu de ce pana acum nu le suportam. O sa ii reamintesc in acest context pe Sonata Arctica, de care pur si simplu nu ma pot satura si cu care i-am intoxicat pe toti cei pe care ii cunosc. Membri formatiei asteia sunt atat de extraordinari in concerte, incat eu, de ceva vreme, stau cu ochii pironiti pe clipuri de pe Youtube si incerc sa imi imaginez cum ar fi daca as fi fost si eu de fata, acolo (I know I am such a big dreamer sometimes). In plus, si-au castigat un loc si mai mare in inima mea datorita melodiei "Victoria's Secret", pe care parca ar fi scris-o special pentru mine. Reuseste sa comprime in cateva versuri si in aproape 5 minute tot ceea ce simt eu de o perioada buna de timp incoace. This is how I am able to move on. And I can't thank you enough for that.

joi, 6 august 2009

Songs

Cateodata mi se pare uimitor cum o simpla melodie poate aduce la suprafata lucruri pe care cineva si le-a reprimat si pe care, cu timpul, le-a dat uitarii. Am patit asta zilele trecute, pe cand ascultam Sonata Arctica, o formatie finlandeza pe care pur si simplu o ador.
Unul dintre cantecele lor, pe numele lui "Shamandalie", mi-a adus aminte de o anumita persoana si de o anumita perioada din viata mea, pe care sa spunem ca intr-un fel o regret, in sensul ca puteam sa nu ma implic atat de mult (cu toate ca am facut-o). Probabil ca unii dintre my friends de pe atunci isi dau seama la cine ma refer. Nu e chiar atat de greu de ghicit ;))
Dar sa revin la acea melodie.Desi titlul ei, "Shamandalie", duce cu gandul la o fata, este reprezentat, de fapt, de o alaturare a cuvintelor "sham and a lie", care s-ar traduce prin sintagma "amagire si o minciuna". Acum, don't get me wrong, dar simteam ca e necesar sa explic asta. Melodia e cea de mai jos :

marți, 14 iulie 2009

Finish Line

Hello,moto :D Hug time >:D< Ai prins ideea,nu? Me is back ... again,after a long absence ;)) In fine,tocmai am recitit posturile anterioare si am ramas cam uimita de ceea ce am putut scrie. Trebuie sa recunosc, atunci cand ma apuca filozofatul, pai ma apuca, frate, nu gluma #-o Oricum, chill out, nu asta o sa fac acum. Vreau doar sa-mi exprim ofurile, ca deh, i need to do that, iar blogul e tocmai bun pentru asa ceva,nu? :))
Okay, se pare ca oficial am terminat liceul. Azi am ridicat toate cele 4 diplome alaturi de foaia matricola, dupa o asteptare de 4-5 ore bune, dar trecem peste partea asta. Detalii, detalii :-@ Cum ziceam, am terminat liceul. Hooray...not! Intotdeauna am avut probleme cu despartirile astea bruste, nu le fac fata fara un pachet de servetele de unica folosinta, if you know what I mean. Adica, azi esti elev, vii la ore, stai alaturi de colegi si de prieteni, barfesti, glumesti, chestii de genul, iar maine esti student, locuiesti si inveti intr-un oras pe care nu-l cunosti, de ti-e frica sa pleci la cumparaturi ca nu mai gasesti drumul inapoi, ca sa nu mai spun de faptul ca nu stii pe nimeni, nici macar asa, din vedere.
Si poate chestia care ma intristeaza cel mai tare e ca toti cei cu care m-am imprietenit de-a lungul scolii pleaca si ei, fiecare in alta parte. Cat despre best friends, in liceu am avut doar 2, insa si de ei m-am departat cumva. Pe Mandy inca ma gandesc daca sa o scot sau nu din lista de Ignore, unde o tin de cand am avut acea cearta mai mult sau mai putin neprevazuta. Cu toate ca de atunci am incercat sa ma apropii de ea, sa reinnodam macar relatiile de colegialitate, eforturile mele s-au soldat cu esecuri. Ieri i-am trimis mesaj sa-i urez "La multi ani", ca a implinit 20 de ani, insa nici macar nu s-a sinchisit sa-mi raspunda cu un simplu "Mersi". Cred ca asta spune totul, nu? At least I know I kept my part of the deal. You can go fuck yourself now. :)
Billy, a.k.a Matei, Coco, etc.(ti-am pus multe porecle, nu le mai tin minte acum) e singurul cu care m-am certat si m-am impacat de sute de ori, insa tot my best friend a ramas. Sambata a plecat din tara, urmand sa se intoarca peste cativa ani, dupa cum mi-a spus. Am ramas putin perplexa cand am auzit chestia asta, nici acum nu-mi vine sa cred, dar ma voi obisnui, sau cel putin sper. Stiu ca vei citi postul meu, asa ca prefer sa-ti vorbesc direct.Ce vreau sa-ti spun e ca deja mi-e dor de tine >:D< Ai grija pe acolo si intoarce-te cat mai repede inapoi, sa mergem la KFC. N-am uitat de aripioarele alea picante, sa stii :)) :D

luni, 18 mai 2009

People

Long time, no see, huh? I guess I gotta apologise for that, don't I?
Oricum, in seara asta am chef de filozofat tampenii, ca de obicei. Incerc sa fac abstractie de faptul ca maine am teza la engleza, cu toate ca nu-mi fac probleme in legatura cu asta. Vreau sa vorbesc despre altceva, despre o chestie la care m-am gandit destul de mult in ultimele zile. Am spus in posturile anterioare ca mi-am judecat gresit viata,iar acum trebuie sa-i cer scuze pentru toate jignirile pe care i le-am adus, jigniri pe care nu le merita. Am invinuit-o pentru toate intamplarile nefericite prin care am trecut, desi nu trebuia sa fac asta. Cei care mi-au facut rau cu adevarat au fost oamenii, nu viata.
Si totusi, de ce oamenii?
Pentru ca unii dintre ei m-au privit intr-un fel ciudat si au ras pe seama mea, mi-au aruncat vorbe aiurea in fata, s-au prefacut ca sunt sinceri in tot ceea ce spuneau, s-au dat drept "prieteni" numai cand aveau nevoie de ceva de la mine, m-au facut sa tin la ei ca mai apoi sa-mi calce sentimentele in picioare (but don't worry,I got them fixed) si multe altele care nu merita sa fie mentionate. Lucrurile astea chiar au ranit si chiar m-au facut sa ma gandesc la faptul ca ar fi mai bine sa traiesti fara oameni. Si cu siguranta am putea face asta.
Totusi...
Sunt oameni alaturi de care am petrecut clipe minunate, pe care nu le voi uita si pe care le voi pretui mereu. Sunt oameni pe care i-am respectat, pe care inca ii respect si care mi-au aratat adevaratele valori ale vietii. Sunt oameni cu care am petrecut ore intregi discutand doar pentru ca mi-a placut personalitatea lor. Sunt oameni pe care ii iubesc si care ma iubesc la randul lor, in felul lor. Sunt oameni la care tin si alaturi de care as vrea sa fiu, cu toate ca ei nu-si dau seama de asta (Unfortunately :-<).
Si da, poti sa traiesti fara oameni, dar la ce bun, cand stii ca pentru unii dintre ei ar merita sa-ti dai si viata?

marți, 28 aprilie 2009

Moods

De ceva timp ma simt super-aiurea. Initial am crezut ca sunt plictisita. Dar nu,nu e asa. Oricat de activa as fi, oricat de multe lucruri as face, la sfarsitul zilei sunt cuprinsa de aceeasi stare nenorocita de care scap doar dormind, ca dupa ce ma trezesc sa o iau de la capat, dar in acelasi fel.
Pe langa asta, am inceput sa ma simt din ce in ce mai mult ca un obiect, care iti e util doar atunci cand il folosesti. In restul timpului il tii aruncat printr-un sertar, probabil ca te impiedici de el in momentul in care cauti altceva, dar nu-l iei de acolo pentru ca nu ai nevoie de el. Pana la urma, de ce ti-ai bate capul cu ceva care nu iti trebuie? Si sincer, nu m-ar deranja ipostaza asta daca nu ar durea cateodata atat de mult. Si poate ca asta este inca o parere prost formata...sau poate ca nu.
Oricum, tot ce imi doresc in clipa de fata e sa ma pot teleporta intr-un loc unde sa ma aflu decat eu si nimeni altcineva, undeva unde sa pot dormi pret de o secunda, dar as vrea ca in acea secunda sa imi ingrop gandurile atat de adanc, incat sa stiu ca atunci cand ma trezesc nu-mi voi mai aminti de ele vreodata.
Insa nu pot face nimic momentan. Cred ca o sa ma duc sa invat, maine am simulare la romana si nu vreau sa ma trezesc cu vreo surpriza. Wish me luck! :)

marți, 21 aprilie 2009

Happy Easter...Not!

Teoretic, vacanta de Paste, care tocmai s-a terminat, trebuia sa fie o perioada relaxanta si plina de chestii happy. Practic, n-a fost asa deloc, cel putin in proportie de 60 %. Fireste ca acum urmeaza celebra intrebare "Da' de ce n-a fost happy, dom'le?", careia ii voi raspunde imediat :)

Pai, in primul rand, privindu-ma intr-o zi in oglinda, am remarcat faptul ca m-am ingrasat, ca am capatat o alura de milka autohtona, dar fara petele alea mov :-| Okay, mi-am zis, de maine tin regim si fac sport. Yeah, right :)) Oare de cate mii de ori am mai spus eu chestia asta? :-? I really can't remember :(( Anyway, life goes on, 'cause it never ends. O sa ma duc sa pasc si sa vezi ce slabesc atunci, tot dand ture la pajiste :>

Mai apoi, ma anunta frate-miu cu parere de rau ca s-a "bulit" PlayStationul. "Cum sa se buleasca, mai, ca zilele trecute mergea?" - "Ete ca acum nu mai merge." M-am dus si l-am verificat, am incercat sa fac pe "micul meserias" si sa vad ce are, nu mi-a reusit, asa ca l-am lasat balta. M-am gandit apoi ca in toti anii astia de cand il avem nu a facut niciodata pe nebunul, asa ca o fi zis si el ca deh, e timpul sa intre la pensie, din moment ce tot poporul isi cumpara acum PS3, nu PS2 :-??
Dupa asta, a venit randul calculatorului sa faca probleme. Stiti si voi ca o chestie nashpa nu vine niciodata singura, ci cu toata familia acolo, ca sa nu se plictiseasca >:P Asa ca monitorul meu a inceput sa-si autoregleze imaginea de cate ori il apuca, mai exact o data la cateva secunde/minute, numai ca sa ma streseze. Cica ar fi 3 cauze posibile pt asta : ori e monitorul tampit, ori are placa video ceva ori am virus, asa ca mie imi ramane doar de dat cu banul si de vazut pe care dintre astea 3 le arunc pe geam. Bine,cu virusul o sa fie mai greu,dar eventual arunc unitatea cu totul,sa fiu mai sigura :))
Acum sper ca celelalte aparate de prin casa sa nu ia parte la acest "complot" marsav :)) Ma astept ca televizorul sa mai pateasca ceva, mai ales ca telecomanda de la el a zburat pe geam saptamana trecuta. Nu ma intelegeti gresit, nu a fost vina mea, ea se incurcase prin patura si cand am scuturat patura, am scuturat-o cu tot cu telecomanda. It's still my bad though :-<

marți, 14 aprilie 2009

Poem

Am gasit intamplator printre variantele de anul acesta de la Bacalaureat o poezie foarte draguta de Tudor Arghezi, care lasa mult de gandit.

De-abia plecasesi
Tudor Arghezi

De-abia plecasesi.Te-am rugat sa pleci.
Te urmaream de-a lungul molatecii poteci,
Pan-ai pierit,la capat,prin trifoi.
Nu te-ai uitat o data inapoi!

Ti-as fi facut un semn ,dupa plecare,
Dar ce-i un semn de umbra-n departare?

Voiam sa pleci ,voiam si sa ramai.
Ai ascultat de gandul cel dintai.
Nu te oprise gandul fara glas.
De ce-ai plecat?De ce-ai mai fi ramas?

miercuri, 8 aprilie 2009

Life

Cred ca topicul de azi e cel mai la moda :)) Toti vorbesc despre viata ca de un lucru mult prea banal,dar nimeni nu o cunoaste pe de-a-ntregul, nici macar eu, asa ca nu o sa ma apuc acum sa formulez o teorie asupra ei. Cu toate astea, pot spune ca am perceput-o din 2 perspective pe care o sa le explic mai jos, iar intr-un fel am invatat si sa ii supravietuiesc.

De cand ma stiu am avut o viata extrem de perversa, pentru ca mereu se incapataneaza sa-mi ofere decat opusul a ceea ce imi doresc. Acesta a fost probabil si motivul care a dat startul unei perioade mai nefaste in adolescenta mea, pe la varsta de 14-15 ani, cand habar nu aveam cine eram sau ce rol aveam eu pe lumea asta. In incercarea de a-mi descoperi acea identitate, ii priveam si ii analizam pe ceilalti, ca mai apoi sa ma conving ca ei imi sunt superiori intr-un fel sau altul. Treptat am inceput sa-mi urasc viata si sa o invinovatesc pentru toate problemele mele : nu aveam masuri de supermodel, nu aveam acel grup de prieteni cu care sa rad, sa ies sa ma plimb, nu excelam prin nimic, ceea ce pentru mine era echivalentul unui dezastru. Asa ca am ales sa ma inchid in mine, sa adopt postura de persoana extrem de puternica si dura, pe care incercam sa o evidentiez prin vestimentatia rock, prin bratarile cu tinte care erau un must have, cu toate ca in interior eram doar un copil care cerea atentie.

Starea asta m-a tinut vreo 2 ani buni, timp in care am invatat sa ma accept asa cum sunt si pana la urma sa ma auto-apreciez :> Toti fac asta,nu? :)) In acelasi fel am inceput sa-mi apreciez si viata, sa tin la ceea ce mi-a oferit si sa nu mai plang dupa lucrurile de care m-a privat, ca pana la urma e a mea si doar una am,nu?
Cu toate astea, am ajuns la concluzia ca ai nevoie de 2 atribute ca sa supravietuiesti vietii, sa nu te apuce idei sinucigase exact atunci cand cei din jur au nevoie de tine, anume rabdarea si nesimtirea.
De ce rabdare? Este foarte usor de inteles. Vrei, nu vrei, trebuie sa recunosti ca viata are un fir pe care si-l urmeaza, fir pe care fiecare dintre noi si-l poate modela dupa cum i se pare mai potrivit, dar care te poarta atat prin intamplari fericite, cat si triste. Tot ce ai de facut e sa te bucuri de cele fericite si sa astepti ca cele triste sa treaca, pentru ca la asta se rezuma totul. Tot asteptand, trece o clipa, o secunda, o ora si asa mai departe, pana te trezesti intr-o zi ca ai 80 de ani si ca atunci cand te uiti pe geam, vezi o tanti cu o coasa ultimul racnet care iti face cu mana. And that's all, folks!
Si de ce nesimtire? Pentru ca viata nu se va multumi sa te loveasca doar o data, ci va face asta incontinuu pana nu o sa mai suporti si o sa cazi. Important este ca atunci sa ai puterea sa te ridici, sa te stergi de praful de pe haine in mod ironic, sa o privesti in fata, eventual sa o scuipi intre ochi si sa ii spui : "Okay, mi-ai facut asta, asta si asta. Hai , continua, sa vad la ce te mai duce capul.", ca mai apoi sa mergi mai departe cu o privire dezgustata.

Omul iese castigator in ambele situatii. Cu acest lucru mi-am incheiat pledoaria :)) Daca ati avut rabdarea sa cititi pana acum, tin sa va multumesc pentru atentia acordata, sper ca va va fi de ajutor "mica" mea poveste si promit sa va fac cinste cu o bere, cu un suc sau whatever >:D< Daca nu, ironia sortii :)) C'ya

luni, 6 aprilie 2009

Hello :)

Hello and welcome to my ... blog :D

Cred ca ar trebui sa incep cu o prezentare sau ceva de genul :-??
Eu sunt Alina, dar imi place sa mi se spuna si Darkye. Sunt inca la liceu, in clasa a XII-a (bine,stiu ca ar trebui sa invat in loc sa-mi fac blog,dar asta e partea a doua), imi place sa ascult muzica rock, in special power metal (Sonata Arctica), industrial metal (Rammstein) si nu numai,mai citesc din cand in cand si ... I have no more ideas.

Poate ca ceea ce am scris mai sus suna a cliseu,dar ata ete. Chiar nu stiu cu ce as putea incepe, poate cu un simplu post despre o chestie la fel de simpla,dar daca as proceda asa ar fi totul mult prea enervant de simplu. Nu ca ceea ce fac eu e prea complex,dar in fine ;)) Ma gandeam de mult timp sa-mi fac blog, nu pentru a-l folosi pe post de jurnal, ci mai mult pentru a nota cateva idei, versuri sau pareri, in functie de starea de spirit, asa ca, dupa cum se poate observa, abia azi am luat initiativa si am creat acest "As Seen By Darkye", care va prezenta unele lucruri exact asa cum le vad eu :P