Goodbye, my phone...

Azi am avut o zi destul de weird, dar inca nu-mi dau seama daca se datoreaza starii mele enervant de euforice sau "norocului" meu stupid. In fine, chestia e ca fac tampenii pe banda rulanta, deci am ajuns la concluzia ca frate-miu chiar are dreptate cand imi spune ca ar trebui sa nu mai ies din camera, altfel o sa daram si blocul :-?

So... Azi a trebuit sa dau un fullscan computerului, pentru ca antivirusul zbiera incontinuu ca am n fisiere infestate. Cum in astfel de momente nu am deloc stare, am inceput sa fac ture prin casa si sa stresez pe cine puteam (Bogdan knows best), ca mai apoi sa am o revelatie : vasele murdare din bucatarie nu se potriveau cu decorul, deci trebuia sa le spal. Mi-am luat telefonul mobil dupa mine, dar nu l-am pus pe masa intrucat aveam impresia ca se va uda. Nu ma intrebati de ce, e o enigma si pentru mine :| In schimb, l-am cocotat tocmai pe frigider. Acolo sus, la 2 metri distanta de podea, e uscat, nu? Ca de obicei, am uitat de el, iar cand am deschis usa de la frigider, telefonul a facut un triplu salt cu surub sau cu ce mai fac nenii aia pe la televizor si a aterizat exact pe gresie, nu in piscina sau in capul meu. Singurul avariat a fost display-ul,care nu se mai aprinde. Bine-nteles, m-am gandit cum as putea sa il repar si, da, am luat in considerare si varianta "scapatului" de la aceeasi inaltime, dar n-am pus-o inca in practica :-? Cred ca am sa las pe altcineva sa se ocupe de partea asta :-? I've done enough for one day :>

SA

Din categoria "Stiu ca sunt stresanta, dar asta o sa te faca sa-mi lipesti un timbru pe frunte si sa ma expediezi in Antarctica" va prezint ... inca un videoclip de la Sonata Arctica :D Imi plac oamenii astia atat de mult, incat simt nevoia sa spun tuturor despre ei. So, here you go :>

Return To Sender

Grant me one wish tonight. Just one. I won’t ask for the impossible. I promise.

Come and stay next to me. Let me lay my head on your shoulder and hold your hand in mine. Let me feel that you are here, that I finally found you. Let me believe that what I’ve imagined then, when the waves were crashing at my feet, has turned to reality. And I’d like you to speak. I don’t care about what or for how long, let me hear your voice. Could you whisper this song to me? It has to be our song, even the lyrics match this story, don’t you think?

But I’m afraid I must let go of you now. I can’t let you know me the way I know myself. Instead, I will let you imagine that I am who you want me to be. I do the same. I dream of who you are because it’s the only thing I’m good at. And in every glimpse of that dream you are something more than beautiful. You’re the light at the end of the tunnel. The stranger who hands me hope. My stranger.

I miss you. I really do.

Cartoons

Good morning, dear old friend o' mine >:D< Once again I've come to annoy you :> Today I'll... Okay, okay, enough with the English #-o
Pe scurt, azi vreau sa vorbesc despre desene animate. Vizitandu-mi verisorii de la Constanta, am dat in biblioteca lor peste acele carti cu povesti Disney oferite de ziarul Adevarul. Rasfoindu-le, am realizat ca trebuie neaparat sa revad filmele dupa care au fost create, ceea ce si fac de cateva zile incoace. Thanks to Bogdan (Mr. Sensei >:D<), am dat de filme tot marca Disney de care habar nu aveam, ca de exemplu "The Emperor's New Groove". Daca nu ati vazut desenul asta,nu stiti ce ati pierdut :> Super,super funny, poate unul dintre cele mai bune pe care le-am vazut :D

Dar nu asta e problema. O anumita persoana, vizibil scandalizata de faptul ca la 19 ani inca ma uit la desene, s-a gandit sa-mi spuna ca sunt imatura si ca ar trebui sa incep sa ma comport conform varstei. Oh,my! #-o N-ai vrea tu sa scrii o carte despre cum trebuie sa se poarte oamenii la anumite varste, poate asa o sa-mi dau si eu seama? Sincer acum, nu-mi plac deloc oamenii care cred ca desenele sunt numai pentru copii mici. Daca s-ar uita mai atent la ele, ar observa ca au o gramada de invatat din acele povestioare "stupide". Si nu ma refer la cliseul "the hero saves the day, gets the girl and they live happily ever after".
O sa iau drept exemplu "Frumoasa si Bestia" sau "Cocosatul de la Notre Dame". Desenele astea doua te invata sa nu pui pret pe aspectul cuiva, ci sa incerci sa privesti dincolo de aparente, sa vezi omul adevarat, nu o imagine care se poate distorsiona oricand. Alte exemple ar fi "Mulan", de unde inveti ca trebuie sa lupti pentru ceea ce crezi chiar daca societatea e de parere ca trebuie sa faci cu totul altceva sau Hercules, care trimite un mesaj subtil prin vorbele de la sfarsit ale lui Zeus : "For a true hero isn't measured by the size of his strength, but by the strength of his heart". Nu-i asa ca te pune pe ganduri?
Ah, era sa uit de Lion King, desenul meu preferat, de care nu ma pot satura desi l-am vazut de atatea ori. Spre sfarsit este acea scena in care Simba, dupa ce il infrange pe Scar, se urca pe o stanca inalta si isi proclama victoria, pe fundal auzindu-se vocea tatalui sau, care sopteste "Remember...". Pentru mine, transmite un mesaj clar : "I've been to hell and back, but I am here, I am stronger and nothing will hurt me from now on". Sa spunem doar ca scena asta m-a ajutat sa trec prin destul de multe, restul se intelege de la sine.
Acum se poate sa gresesc, dar nu cred ca atunci cand esti copil poti intelege cu adevarat ce incearca desenelele astea sa exprime. Eu una, la 5-6 ani, cand le-am vazut pentru prima oara, nu am fost in stare. Dar poate ca voi, astia care va credeti maturi doar pentru ca nu va uitati la desene, ati fost, nu spun nu ;))

Remains of the day

Oh, well, I'm back again :D Uite, Billy, scriu, do you see that? ;;) Acum n-ai de ce sa te mai plangi :P
Okay, nici macar nu stiu cu ce sa incep. Zilele astea au fost pentru mine pline de surprize, de ganduri si de sentimente contradictorii, asa ca nu stiu la ce ar trebui sa ma refer. Poate la acel lucru pe care l-am tot amanat si pe care, in sfarsit, l-am realizat, desi m-a facut sa ma simt ca cea mai josnica persoana de pe planeta, o persoana care ar fi meritat sa fie aruncata in gol de pe acoperisul unui bloc de 50 de etaje construit in varful Everestului. Oh, da, dar asta e realitatea. Poate daca nu ai mai dramatiza atat ai vedea si tu ca am avut dreptate si ca ceea ce a fost, a fost. La timpul trecut. Nu inteleg totusi de ce inca am acea senzatie stupida de "gol in stomac" si de ce am de fiecare data impresia ca am facut greseala vietii mele, cand sunt convinsa de faptul ca am facut bine. Well, sper sa fie doar trecatoare. Adevarul e ca mereu am asteptat ca timpul sa-mi repare ceea ce consideram eu a fi probleme, insa abia acum vad ca e mult mai usor sa incerci sa le rezolvi tu atunci cand crezi tu de cuviinta. Chiar ma intreb de ce am asteptat atat si mai ales, de ce ne-am chinuit amandoi atat. Iar daca asta a fost greseala vietii mele, atunci o sa ma astept sa platesc pentru ea. Amen to that.
In rest, tot ce as mai putea spune e ca am descoperit cat de superbe pot fi unele piese interpretate live, cat de mult feeling pun acei oameni in ele atunci cand sunt pe scena si mai ales cat de bine suna solo-urile de chitara sau vocea solistului " pe viu", ca sa nu mai spun de strigatele publicului, pe care nu stiu de ce pana acum nu le suportam. O sa ii reamintesc in acest context pe Sonata Arctica, de care pur si simplu nu ma pot satura si cu care i-am intoxicat pe toti cei pe care ii cunosc. Membri formatiei asteia sunt atat de extraordinari in concerte, incat eu, de ceva vreme, stau cu ochii pironiti pe clipuri de pe Youtube si incerc sa imi imaginez cum ar fi daca as fi fost si eu de fata, acolo (I know I am such a big dreamer sometimes). In plus, si-au castigat un loc si mai mare in inima mea datorita melodiei "Victoria's Secret", pe care parca ar fi scris-o special pentru mine. Reuseste sa comprime in cateva versuri si in aproape 5 minute tot ceea ce simt eu de o perioada buna de timp incoace. This is how I am able to move on. And I can't thank you enough for that.