Life

Cred ca topicul de azi e cel mai la moda :)) Toti vorbesc despre viata ca de un lucru mult prea banal,dar nimeni nu o cunoaste pe de-a-ntregul, nici macar eu, asa ca nu o sa ma apuc acum sa formulez o teorie asupra ei. Cu toate astea, pot spune ca am perceput-o din 2 perspective pe care o sa le explic mai jos, iar intr-un fel am invatat si sa ii supravietuiesc.

De cand ma stiu am avut o viata extrem de perversa, pentru ca mereu se incapataneaza sa-mi ofere decat opusul a ceea ce imi doresc. Acesta a fost probabil si motivul care a dat startul unei perioade mai nefaste in adolescenta mea, pe la varsta de 14-15 ani, cand habar nu aveam cine eram sau ce rol aveam eu pe lumea asta. In incercarea de a-mi descoperi acea identitate, ii priveam si ii analizam pe ceilalti, ca mai apoi sa ma conving ca ei imi sunt superiori intr-un fel sau altul. Treptat am inceput sa-mi urasc viata si sa o invinovatesc pentru toate problemele mele : nu aveam masuri de supermodel, nu aveam acel grup de prieteni cu care sa rad, sa ies sa ma plimb, nu excelam prin nimic, ceea ce pentru mine era echivalentul unui dezastru. Asa ca am ales sa ma inchid in mine, sa adopt postura de persoana extrem de puternica si dura, pe care incercam sa o evidentiez prin vestimentatia rock, prin bratarile cu tinte care erau un must have, cu toate ca in interior eram doar un copil care cerea atentie.

Starea asta m-a tinut vreo 2 ani buni, timp in care am invatat sa ma accept asa cum sunt si pana la urma sa ma auto-apreciez :> Toti fac asta,nu? :)) In acelasi fel am inceput sa-mi apreciez si viata, sa tin la ceea ce mi-a oferit si sa nu mai plang dupa lucrurile de care m-a privat, ca pana la urma e a mea si doar una am,nu?
Cu toate astea, am ajuns la concluzia ca ai nevoie de 2 atribute ca sa supravietuiesti vietii, sa nu te apuce idei sinucigase exact atunci cand cei din jur au nevoie de tine, anume rabdarea si nesimtirea.
De ce rabdare? Este foarte usor de inteles. Vrei, nu vrei, trebuie sa recunosti ca viata are un fir pe care si-l urmeaza, fir pe care fiecare dintre noi si-l poate modela dupa cum i se pare mai potrivit, dar care te poarta atat prin intamplari fericite, cat si triste. Tot ce ai de facut e sa te bucuri de cele fericite si sa astepti ca cele triste sa treaca, pentru ca la asta se rezuma totul. Tot asteptand, trece o clipa, o secunda, o ora si asa mai departe, pana te trezesti intr-o zi ca ai 80 de ani si ca atunci cand te uiti pe geam, vezi o tanti cu o coasa ultimul racnet care iti face cu mana. And that's all, folks!
Si de ce nesimtire? Pentru ca viata nu se va multumi sa te loveasca doar o data, ci va face asta incontinuu pana nu o sa mai suporti si o sa cazi. Important este ca atunci sa ai puterea sa te ridici, sa te stergi de praful de pe haine in mod ironic, sa o privesti in fata, eventual sa o scuipi intre ochi si sa ii spui : "Okay, mi-ai facut asta, asta si asta. Hai , continua, sa vad la ce te mai duce capul.", ca mai apoi sa mergi mai departe cu o privire dezgustata.

Omul iese castigator in ambele situatii. Cu acest lucru mi-am incheiat pledoaria :)) Daca ati avut rabdarea sa cititi pana acum, tin sa va multumesc pentru atentia acordata, sper ca va va fi de ajutor "mica" mea poveste si promit sa va fac cinste cu o bere, cu un suc sau whatever >:D< Daca nu, ironia sortii :)) C'ya